
Iris Șerban
Curator & antropolog, manager de patrimoniu, cercetător de arhive și responsabil de conținut.
2025. august 30, 14:00
Comunicare și comunitate în jurul patrimoniului fragil Muzeul Abandonului
Iris Șerban este antropolog, curator și manager cultural. Cu o experiență de peste 10 ani în sectorul muzeal, în prezent lucrează la Muzeul Național al Țăranului Român din București, unde coordonează Arhiva de Imagine.
Crede în cercetarea orientată spre acțiune, militează pentru accesibilizarea arhivelor și dezvoltă proiecte ce explorează forme noi de expresie culturală pentru patrimoniul material și imaterial.
În 2021 s-a alăturat echipei Muzeul Abandonului, primul muzeu-forum digital și participativ dedicat cercetării istoriei fenomenului abandonului în România. Are grijă de colecțiile muzeului și coordonează echipele care arhivează, digitizează și documentează cele aproape 20.000 de fotografii, mărturii, documente și obiecte care povestesc istoria neștiută a instituționalizării copilului în România socialistă și post-socialistă.
Iris este co-autoare a unor volume dedicate arhivelor și memoriei urbane. Uneori, scrie proză scurtă auto-etnografică. Se gândește să se apuce de poezie, dar încă nu și-a făcut curaj.